Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea, audiat la DNA pentru ucidere din culpă

Gabriel Oprea, audiat la DNA pentru ucidere din culpă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 10:08 17 Oct 2016 Modificat la 10:08 17 Oct 2016

Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, s-a prezentat, luni, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Gabriel Oprea a fost citat în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea: Cer iertare familiei polițistului Gigină. E o tragedie prin care trebuie să trec cu demnitate

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea, pentru faptele ce fac obiectul respectivului dosar.

În acest dosar, procurorii arată că, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractura craniană, leziuni care i-au cauzat decesul.

„La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuinţa sa situata în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca acestea sa fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole