Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea, în fața judecătorilor de la Curtea Supremă. Fostul vicepremier, acuzat de abuz în serviciu

Gabriel Oprea, în fața judecătorilor de la Curtea Supremă. Fostul vicepremier, acuzat de abuz în serviciu

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:36 22 Feb 2017 Modificat la 12:36 22 Feb 2017

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie judecă miercuri, un nou termen în dosarul în care Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI. 

Potrivit DNA, în perioada în care a fost ministru, Gabirel Oprea a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor. 

Alături de fostul ministru al Internelor mai sunt judecaţi în acest dosar şi fostul şef al DIPI Gheorghe Nicolae, şeful Serviciului Juridic al DIPI, Nicolae Pavel, fostul subsecretar de stat Nelu Zărnică şi Marian-Dănuţ Iacob,  şeful unei structuri administrative, la data comiteri faptelor. 

Avocaţii lui Oprea ar putea ridica o excepţie de neconstituţionalitate pentru abuzul în serviciu. 
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole