Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea, audiat la Parchetul General

Gabriel Oprea, audiat la Parchetul General

<1 minut de citit Publicat la 13:08 23 Aug 2018 Modificat la 13:08 23 Aug 2018

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, s-a prezentat joi la Parchetul General, pentru a fi audiat într-un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Mihai Şova, fost secretar general adjunct în MAI.

La intrarea în sediul Parchetului General, Gabriel Oprea a spus ca a fost chemat martor într-un dosar, iar avocatul acestuia a precizat că este o cauză legată de o plângere depusă de Mihai Şova.

În martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Parchetul General să redeschidă o anchetă care îl vizează pe Gabriel Oprea, după ce judecătorii au admis o plângere formulată pe numele fostului vicepremier pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu.

Plângerea a fost depusă în instanţă de Mihai Şova, fost secretar general adjunct în MAI, care a reclamat implicarea lui Gabriel Oprea în emiterea unui raport al Departamentului de Informaţie şi Protecţie Internă şi a unei decizii a Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor - Secrete de Stat, în baza cărora Mihai Şova a fost eliberat din funcţie în ianuarie 2015.

Judecătorii au decis atunci ca procurorii să redeschidă ancheta şi să îl audieze pe Gabriel Oprea.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole