Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Leș, după motivarea judecătorilor privind suspendarea decretului de la șefia Armatei: A fost emis ilegal

Gabriel Leș, după motivarea judecătorilor privind suspendarea decretului de la șefia Armatei: A fost emis ilegal

<1 minut de citit Publicat la 17:15 14 Mar 2019 Modificat la 17:15 14 Mar 2019

Curtea de Apel Bucureşti a făcut publică motivarea deciziei prin care a anulat decretul prin care preşedintele prelungea mandatul generalului Ciucă în fruntea armatei. 

Judecătorii scriu negru pe alb că Iohannis a încălcat legea când a luat această decizie. Mai mult decât atât, funcţionarea armatei a fost perturbată grav, în condiţiile în care şefia Statului Major al Apărarii este deţinută in mod nelegal de o persoană, se arată în motivarea judecătorilor.

Ministrul Apărării a avut o primă reacție cu privire la acest scandal. Gabriel Leș susține că decretul a fost emis ilegal și de aceea s-a hotărât să atace în instanță.

”De la început am precizat că acest decret a fost emis ilegal. Ăstă a fost motivul principal pentru care noi am atacat în instanță emiterea acestui decret. Prin suspendarea acestuia, noi avem parte de recunoașterea faptului că ceea ce am spus noi este adevărat. Ce vreau să spun eu este faptul că propunerea pe care am trimis-o la Cotroceni pentru CSAT, a fost cu domnul general Laurian Anastasov, ca propunere și numire pentru funcția de locțiitor, care între timp s-a eliberat și aceasta”, a declarat Leș, la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole