Autorul acestui proiectului prin care se urmărește majorarea contribuțiilor pentru persoanele care desfășoară activități independente și profesii liberale, Gabriel Biriş, s-a remarcat anul acesta prin declaraţii uluitoare dar şi printr-o atitudine sfidătoare la adresa românilor cu venituri modeste.
Biriş a fost unul dintre oficialii guvernamentali care s-a împotrivit legii dării în plată şi care a propus ca românii fără venituri să plătească impozit la sănătate, suţinând că au de unde, pentru că "nu mănâncă rădăcini". Asta în timp ce el însuşi nu a reuşit să lămurească relaţia pe care o are cu firme off shore şi cu societăţi care au dat în judecată ministerul în care el este secretar de stat.
Numele lui Gabriel Biriș, în scandalul „Panama Papers
Secretarul de Stat, Gabriel Biriş, este urmărit de scandalul „Panama Papers". Oficialul din Ministerul de Finanţe a fost angajatul unei firme fantomă dintr-un paradis fiscal. Pe vremea când controla Societatea Civilă de Avocatură Biriş-Goran, acesta a reprezentat în instanţă un offshore din Insulele Virgine Britanice, într-un proces de insolvenţă.
Compania respectivă a utilizat în faţa judecătorilor documente susceptibile de a fi fost falsificate. SIMBER INDUSTRIES LTD nu a putut face însă dovada că există cu adevărat, aşa că Tribunalul Special Mureş a respins, în 2014, cererea offshorului.
Biriş este acelaşi personaj care a cerut ca persoanele care timp de şase luni nu au avut niciun venit să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de sănătate.
Gabriel Biriş, într-o relaţie greu de explicat cu statul român
Tot Gabriel Biriş a fost unul dintre criticii legii dării în plată şi s-a luptat ca proiectul de lege să nu fie adoptat. Când a văzut că nu are şanse, a cerut impozitarea celor care îşi dau în plată imobilul băncii.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gabriel Biriş are o relaţie greu de explicat cu statul român. Pe de o parte, el reprezintă interesele Ministerului de Finanţe şi ale instituţiilor din subordinea acestuia. Pe de altă parte, se află în luptă împotriva aceloraşi instituţii, în instanţele de judecată. Două societăţi la care acţionar este şi Gabriel Biriş au nu mai puţin de şase procese deschise împotriva ANAF, una dintre cele mai importante instituţii din cadrul Ministerului Finanţelor.