"Am demarat cu colegii din interior un studiu să vedem cum se desfășoară, la nivel european, ce aplică celelalte state, pentru că s-au confruntat cu siguranță și ei cu astfel de situații, iar materialele respective au fost finalizate. Acum le discutăm și vreau să le trimit către ANRE, le analizăm și există varianta, atât pentru alocare de capacitate, astfel încât să se facă licitație sau varianta în care să se plătească o taxă pentru fiecare MW solicitat de către cei care doresc să facă investiții în această zonă.
Din analizele pe care le-am făcut la momentul respectiv am constatat că în Spania există o taxă care se aplică pentru fiecare MW, în valoare de 40.000 €, care, după ce începe implementarea proiectului, este deblocată și îl ajută pe cel care chiar dorește să facă investiția să o ducă la îndeplinire.
În momentul de față stăm și analizăm să vedem momentul în care va fi implementată acea taxă, astfel încât cei care vor veni în viitor, să fie hotărâți 100% că vor duce și vor implementa acele proiecte și nu vor bloca alte capacități astfel încât să fie greu pentru cei care doresc cu adevărat să implementeze sau să îi descurajeze. Iar fiecare dintre cei care sunt în zona de transport, Transelectrica dar și alți distribuitor, să știe cum își gestionează programele de investiții astfel încât să răspundă solicitărilor din piață", a explicat Gabriel Andronache în cadrul conferinței România Inteligentă.