Cele două partide PSD-PNL nu au ajuns la un acord şi se ia în calcul ca fiecare partid să meargă cu candidatul său în alegeri.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu a declarat la Antena 3 CNN că prima opţiune pentru primăria Capitalei este Gabriela Firea, iar a doua opţiune este Daniel Băluţă.
Întrebată despre acest demers, Gabriela Firea, preşedintele PSD Bucureşti a spus:
"Din punctul meu de vedere este decizia cea mai corectă şi care arată respect faţă de Bucureșteni. Alegerile locale sunt încărcate cu o doză mare de subiectivism şi persoana contează foarte mult. Contează şi echipa politică din care provii, pentru că orice primar are nevoie de majoritate în Consiliul General, dar se pune foarte mult accent pe persoană pe personalitatea candidatului care va intra în cursa electorală.
În absolut toate orașele mici până la Capitală, gospodarul acelei localități sau acelei aglomerări urbane este direct opțiunea electoratului ca şi persoană. Apoi este urmărită legătura acelei persoane cu o formațiune politică tocmai pentru a sigura o stabilitate în ceea ce privește actul administrativ.
Eu sper să fie o decizie luată, nu doar o variantă discutată în această seară. Aş vrea să se mențină ceea ce s-a discutat în această seară, nu pentru mine, nu pentru ambiția mea, ci din respect pentru cetăţeni, pentru că 75% dintre bucureșteni spun că sunt nemulțumiți de mandatul actualului primar. Şi tot 75% dintre cetăţeni spun că mandatul meu de primar general împreună cu echipa PSD fost un mandat mai bun decât actualul", a spus Gabriela Firea, preşedintele PSD Bucureşti, la Antena 3 CNN.