Antena 3 CNN Meteo Un nou ciclon ameninţă România | Cod galben de vijelii şi grindină. Ce zone sunt vizate

Un nou ciclon ameninţă România | Cod galben de vijelii şi grindină. Ce zone sunt vizate

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:38 08 Iun 2023 Modificat la 07:25 09 Iun 2023

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că până vineri noapte în 17 județe din țară se vor manifesta perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Până vineri, la ora 23:00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte. Aceasta se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.

Cod galben de vreme rea

În zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte, transmit meteorologii.

Judeţele care se vor afla sub Codul galben de vreme rea sunt: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava (partea de vest), Mureş, Harghita, Braşov, Covasna.

În Capitală, în intervalul 8 iunie, ora 12:00 - 9 iunie, ora 23:00, vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 28 - 30 de grade, iar cea minimă de 13 - 15 grade.

Etichete: furtuni România ciclon
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole