Antena 3 CNN International News O furtună solară de nivel G4 atinge Pământul în weekend și aruncă în haos tehnologiile vitale pentru omenire | Risc de blackout | Petele Soarelui, de 16 ori mai mari decât Terra

O furtună solară de nivel G4 atinge Pământul în weekend și aruncă în haos tehnologiile vitale pentru omenire | Risc de blackout | Petele Soarelui, de 16 ori mai mari decât Terra

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 22:39 10 Mai 2024 Modificat la 22:39 10 Mai 2024

Guvernul american a emis, joia aceasta, primul avertisment de furtună geomagnetică severă din ultimii aproape 20 de ani.

"Cel puțin cinci ejectări de masă din coroana Soarelui se îndreaptă spre Pământ", spune acest avertisment citat de CNN, care mai menționează "pete solare ce acoperă o suprafață de 16 ori mai mare decât Pământul".

CNN precizează că avertismentul de furtună geomagnetică severă, sau G4, este al doilea cel mai înalt grad de alertă în sistemul de clasificare al guvernului american.

Radiațiile generate de activitatea astrului zilei vor începe să lovească câmpul magnetic al Pământului vineri, iar fenomenele vor dura până la sfârșitul săptămânii, a explicat NOAA, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA.

Conform NOAA, furtuna solară poate afecta rețeaua electrică, precum și comunicațiile prin satelit și transmisiile radio de înaltă frecvență. 

Furtuna solară provoacă fluctuații în ionosfera Pământului

Activitatea solară menționată de NOAA este consecința energiei radiante emise de Soare, care călătorește prin spațiu și ajunge, în cele din urmă, pe Pământ.

Atunci când această radiație lovește câmpul magnetic din jurul Pământului, provoacă fluctuații în ionosferă.

Ionosfera este un strat al atmosferei superioare a planetei noastre care se întinde în spațiu la o înălțime cuprinsă între 50 și 1000 de kilometri, măsurați de la nivelul solului.

Ionosfera își datorează numele ionizării provocate chiar de radiația solară.

Impactul asupra comunicațiilor: riscuri pentru sateliți și orientarea prin GPS a avioanelor și navelor maritime  

Fluctuațiile din ionosferă pot afecta direct sateliții și alte vehicule spațiale aflate pe orbită, prin modificarea orientării acestora în spațiu sau chiar prin scoaterea din funcțiune a aparaturii de la bordul lor.

De asemenea, perturbările în ionosferă pot bloca sau altera transmisiile radio care încearcă să ajungă de la sol la sateliți. 

Deoarece sateliții GPS depind de semnalele care pătrund în ionosferă, perturbația geomagnetică la care se așteaptă oamenii de știință ar putea afecta această tehnologie critică folosită de avioane și de navele maritime, precum și în agricultură și în industriile de petrol și gaze.

În plus, ar putea fi afectate transmisiile radio pe unde scurte folosite de nave și avioane, de agențiile de gestionare a situațiilor de urgență, de armată și chiar de operatorii radioamatori.

Toate aceste entități se bazează comunicațiile de înaltă frecvență (corespunzătoare undelor scurte, n.r.) care, potrivit NOAA, ar putea fi perturbate de furtuna din spațiu.

"Furtunile geomagnetice pot avea impact asupra infrastructurii de pe orbitele joase și de la suprafața Pământului, putând perturba comunicațiile, rețeaua de energie electrică, navigația, operațiunile radio și prin satelit", a precizat Centrul de predicție meteo-spațială (SWPC) al NOAA.

Ce se întâmplă cu telefonia mobilă

Rețelele wireless utilizează frecvențe radio diferite de banda de înaltă frecvență menționată anterior, așa că pare puțin probabil ca furtuna să afecteze în mod direct serviciile de telefonie mobilă.

Vineri, oficialii NOAA au reiterat faptul că impactul asupra telefoanelor mobile în acest weekend ar trebui să fie redus sau inexistent, cu excepția cazului în care există perturbări ample ale rețelei electrice.

"Nu am văzut nicio dovadă în trecut că o furtună meteorologică spațială ar putea avea un impact asupra acestui lucru (comunicațiilor mobile, n.r.) Dar dacă este afectată alimentarea cu energie electrică, atunci, cu siguranță, impactul secundar ar fi mare", a declarat Brent Gordon, șeful ramurii de servicii meteorologice spațiale a SWPC.

Rețeaua electrică este în pericol iar riscul de blackou este real

Furtuna spațială severă poate pune în pericol rețelele electrice naționale, potrivit NOAA.

Organizația a anticipat "posibile probleme de control al tensiunii pe scară largă" și a avertizat asupra scenariului în care "unele sisteme de protecție ar putea să deconecteze în mod eronat instalații esențiale de la rețeaua electrică".

În 1989, un eveniment meteo-spațial a dus la o pană de curent masivă în Quebec, Canada, timp de peste nouă ore, după ce fluctuațiile geomagnetice au avariat transformatoare de rețea și alte echipamente importante.

În luna octombrie anul trecut, o furtună geomagnetică a dus la întreruperi de curent în Suedia și a avariat transformatoare de curent în Africa de Sud, a precizat SWPC.

Sursa: CNN

Foto: Fenomene atmosferice specifice furtunilor geomagnetice, surprinse în orașul norvegian Svolvert, noiembrie 2023

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole