În perioada 2018 – 2020 ar fi sustras, din fondul forestier național, peste 1.900 de metri cubi de material lemnos. Polițiștii au ridicat documente și au aplicat sechestru pe 4 terenuri și un autoturism de lux.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, transmite Poliția Română.
Pentru a da o aparență de legalitate tăierilor de material lemnos efectuate, reprezentanții societății ar fi întocmit, în fals, documente de însoțire între punctele de lucru ale societății, vizând transporturi de material lemnos care, în realitate, nu au fost efectuate sau ar fi întocmit documente de însoțire pe care erau menționate cantități de material lemnos mai mici decât cele transportate.
Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice.
Percheziții în patru județe
Polițiștii au efectuat 18 percheziții (7 în județul Alba, 6 în județul Vâlcea, 4 în județul Sibiu și una în județul Gorj), la sediile a două societăți comerciale și la punctele de lucru ale acestora, dar și la domiciliile persoanelor vizate de anchetă de unde au ridicat documente contabile și înscrisuri legate de activitățile comerciale.
La două dintre locațiile percheziționate au fost identificate cantități însemnate de material lemnos a cărui inventariere este în curs de desfășurare.
De asemenea, polițiștii au aplicat sechestru asigurătoriu asupra unui autoturism de lux și asupra a 4 terenuri, în vederea recuperării prejudiciului care a fost estimat la 571.061 de lei.
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost conduse și audiate 16 persoane.
În cursul zilei de miercuri, 13 mai, cele 6 persoane reținute vor fi prezentate în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.