Jan ca-n filme în Bucureşti. Patru bărbaţi au încercat să fure dintr-un camion haine în valoare de aproape 10.000 de euro. Şoferul camionului a oprit într-o benzinărie, iar doi complici au pătruns în compartimentul în care se aflau bunurile.
Înainte să ajungă la centrul comercial care trebuia să primească marfa respectivă, şoferul a oprit din nou camionul: un al patrulea complice a venit cu maşina pentru a prelua bunurile. Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi.
"La data de 8 august 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secția 12 Poliție au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat.
În noaptea de 7/8 august 2023, în jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, care ar fi sustras, dintr-un autocamion, mai multe articole de îmbrăcăminte, ce erau destinate unui magazin din Sectorul 3.
Bănuiții ar fi fost sprijiniți în activitatea infracțională de un al patrulea bărbat, de 27 de ani, depistat și acesta la scurt timp de la comiterea faptei.
Citeşte şi: Bărbat din Arad, ameninţat cu puşca în momentul în care a mers să-și verifice contorul de energie electrică
[GAL layout="2"]Cei patru bărbați au fost imobilizați și conduși la audieri, iar din activitățile de urmărire penală efectuate s-a stabilit că, în baza unei înțelegeri prealabile, în noaptea de 7/8 august, în jurul orei 03.30, bărbatul de 31 de ani, șoferul autocamionului deținut de o societate comercială cu profil de transport, după preluarea mărfii dintr-un depozit situat în județul Ilfov, s-ar fi întâlnit pe traseul de deplasare cu ceilalți trei, împrejurare în care, într-o stație de alimentare carburant, prin evitarea sigiliilor, bărbații de 23 și 27 de ani ar fi pătruns în compartimentul în care se găseau bunurile.
Astfel, în timp ce autocamionul se deplasa către destinație, cei doi ar fi desfăcut mai multe colete cu marfă și ar fi sustras din interiorul acestora aproximativ 400 de obiecte vestimentare, bunuri pe care le-ar fi încărcat în saci.
Din cercetări, s-a mai stabilit că, pe tot traseul până la destinație, autocamionul a fost însoțit de un autoturism condus de bărbatul de 24 de ani.
Citeşte şi: O femeie din Bucureşti a rămas fără 48.000 de euro, dar şi fără amant, după o tamponare
În momentul ajungerii în zona magazinului, șoferul autocamionului ar fi oprit pe o stradă, iar bănuiții ar fi mutat sacii în autoturism, după care ar fi părăsit zona.
Astfel, după ce s-a pus în mișcare autoturismul în care se aflau bănuiții de 23 și 24 de ani, precum și bunurile sustrase, acesta a fost blocat în trafic și oprit de polițiști.
La controlul efectuat asupra mașinii, au fost găsite bunurile sustrase de cei patru bănuiți.
Citeşte şi: Jafuri de 20.000 de lei, date de o copilă de 14 ani din Medgidia. Metoda prin care acţiona
Prejudiciul în valoare de aproximativ 50.000 de lei, a fost recuperat integral și predat persoanei vătămate.
Totodată, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, în zilele de 27 iulie 2023 și 1 august 2023, bărbații de 23, 27 și 31 de ani ar fi sustras articole vestimentare în valoare de aproximativ 40.000 de lei, în timp ce acestea erau transportate de la același depozit la diferite centre comerciale din Capitală.
În baza probatoriului administrat în cauză, cei patru bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.