Antena 3 CNN Actualitate Metoda prin care o femeie a furat haine în valoare de 6.000 de lei dintr-un magazin din București

Metoda prin care o femeie a furat haine în valoare de 6.000 de lei dintr-un magazin din București

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:03 13 Noi 2023 Modificat la 15:03 13 Noi 2023

În cursul zilei de duminică, în jurul orei 15.00, reprezentanții unui magazin din București, cu punct de lucru într-un centru comercial din Sectorul 1, au sesizat Poliția, după ce o persoană ar fi furat articole de îmbrăcăminte, în valoare de 700 de lei.

Oamenii legii au depistat-o pe femeie, iar mai apoi aceasta a fost dusă la audieri. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că femeia ar mai fi săvârșit o faptă similară, în dauna aceluiași magazin, prejudiciul fiind de 6.000 de lei.

În ambele cazuri, românca ar fi furat hainele după ce a rupt sistemele de siguranță montate pe acestea.

”Poliţiști din cadrul Secţiei 2 Poliție au fost sesizați, de către reprezentantul unui magazin, cu punct de lucru într-un centru comercial, din Sectorul 1, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15.00, o persoană ar fi sustras din incinta magazinului articole de îmbrăcăminte, în valoare de 700 de lei. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au depistat o femeie, în vârstă de 34 de ani, aceasta fiind condusă la audieri”, a transmis Poliția Capitalei.

Citește și: Cinci români au fost arestați în Spania după ce au furat haine de lux în valoarea de 2.000 de euro. Articolele urmau să fie revândute

Femeie a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de furt calificat, notează Mediafax. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole