Antena 3 CNN Economic Atenție la ce semnați! Furnizorii de energie cer prețuri de 7-12 ori mai mari la curent

Atenție la ce semnați! Furnizorii de energie cer prețuri de 7-12 ori mai mari la curent

Gina Vacariu
1 minut de citit Publicat la 16:23 02 Noi 2022 Modificat la 18:05 02 Noi 2022

Dacă nu vă uitați bine la ceea ce semnați, puteți ajunge să plătiți prețuri de 12 ori mai mari la curent față de ce plătiți acum.    

În acest moment, prețurile unora dintre furnizorii de energie pleacă de la 10 lei/kWh și pot ajunge până la 12 lei/kWh.   

Așadar, fiți foarte atenți la contractele pe care le semnați! 

Există și furnizori cunoscuți al căror preț se încadrează undeva între 7 și 8 lei/kWh. 

Hidroelectrica este compania cu cel mai mic preț de pe piață. Mai exact 0,67 bani/kWh. 

Cât vă poate veni factura dacă nu sunteți atent la ceea ce semnați

În acest moment, prețurile pentru energia electrică sunt plafonate pentru consumatorii casnici. Astfel, pentru un consum de până în 100 kW/lună, românii trebuie să scoată din buzunar 0,68 lei/kWh. 

În cazul în care consumul se încadrează până în 255 kW/lună, prețul este de 0,80 lei/kWh. Iar românii care depășesc peste 255 kW/lună, trebuie să plătească prețul din contract. 

Așadar, la un consum de peste 300 kW/lună, dacă prețul din contract este de 5 lei/kWh, factura va avea o valoare de 1500 de lei. 

Problema este că dacă nu citiți bine contractul și acceptați un preț precum cele enumerate mai sus, la un preț în contract de 12 lei/kWh de exemplu, factura la curent va fi nu mai puțin de 3600 de lei.

Etichete: energie facturi preturi
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole