Antena 3 CNN Actualitate Locale Furnizorul jeleurilor cu THC, cu care a fost găsită drogată fetiţa de 3 ani, a fost arestat preventiv

Furnizorul jeleurilor cu THC, cu care a fost găsită drogată fetiţa de 3 ani, a fost arestat preventiv

de Cătălina Buzoianu    |   

Bărbatul cu dublă cetăţenie, română şi americană, care a dus jeleuri cu canabis la petrecerea de deschidere a unui salon de înfrumuseţare din Constanţa, a fost arestat pentru 30 de zile. 

Decizia a fost luată după ce o fetiţă de trei ani, aflată acolo cu mama sa, a ajuns drogată la spital. 

În casa suspectului s-au găsit şi alte produse cu droguri pe care urma sa le livreze la festivalul de pe litoral.

După mai multe ore de audieri, bărbatul a ieşit din sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate cu un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Decizia luată de magistrații constănțeni nu este definitivă, astfel că bărbatul o poate ataca cu apel în termen de trei zile. 

Până atunci însă, el a fost dus înapoi în arestul preventiv al IPJ Constanța, acolo unde, de altfel, a ajuns încă de sâmbătă, când a fost emisă pe numele lui o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

În urma analizelor, medicii au constatat că fetiţa avea canabis în sânge. Mama ei a recunoscut că a mers împreună cu micuţa la o petrecere dată pentru deschiderea unui salon de cosmetică, acolo unde fuseseră aduse de acest bărbat jeleuri care conțineau substanţe interzise.

„Având în vedere că s-au conturat noi informații în acest caz, a fost deplasată echipa mobilă în teren, la domiciliul familiei din localitatea Agigea, pentru a face mai multe verificări. 

În funcție de cele constatate de echipa mobilă, cât și de concluziile verificărilor efectuate de organele de poliție, vom institui măsurile care se impun în această situație”, a declarat Roxana Onea, de la DGASPC Constanţa.

Anchetatorii au aflat că nu era pentru prima oară când bărbatul comercializa droguri și, mai mult decât atât, urma să facă același lucru și la festivalul care se desfășoară în Constanța zilele acestea.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile