Potrivit Prefecturii Bihor, joi după-amiaza, au avut loc descinderi ale procurorilor DNA Oradea, cu sprijinul ofițerilor DGA, care au efectuat percheziții, ridicări de documente și imagini la sediul Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Bihor.
Perchezițiile au vizat existența unor suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni în legătură cu serviciul de către anumiți funcționari.
"Din momentul în care mi s-a solicitat suportul și mi-au fost semnalate inadvertențe în activitatea serviciului, am asigurat tot sprijinul pentru ca ancheta să se poată desfășura eficient, iar cei responsabili să fie sancționați conform legii.
Apreciez eforturile celor de la Direcția Generală Anticorupție pentru a identifica neregulile din cadrul acestui serviciu. Prioritatea mea în acest moment este să asigurăm funcționalitatea serviciului în cât mai bune condiții posibil”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.