Mulți oameni cunosc efectele devastatoare ale fumatului pentru organism, însă continuă să-și facă această plăcere; sunt afectate mai toate organele, lent, dar sigur. Grav este că studii concrete au demonstrat că fumatul creşte riscul pentru 16 tipuri de cancer, printre acestea numărându-se cel de plămâni, de esofag, cancer oral, de faringe şi laringe, fiind responsabil de 1/5 din decesele cauzate de cancer la nivel global (http://canceratlas.cancer.org/). Și asta nu este tot, fumatul poate cauza și multe alte boli. De exemplu, la femei crește riscul de cancer de col uterin, avort spontan, probleme de fertilitate. Nu în ultimul rând, sunt studii care arată că, fumatul poate crește riscul de cancer al intenstinului gros, dar și de leucemie, scrie jurnalul.ro.
Așa se face că, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) marchează, an de an, la 31 mai, Ziua mondială fără tutun. Se trage astfel un semnal de alarmă asupra problemelor de sănătate şi a riscurilor asociate consumului de tutun; în același timp, se dorește și adoptarea unor măsuri eficiente pentru a reduce acest consum, arată OMS (http://www.who.int/).
Datele statistice arată că, dintr-o populaţie globală de aproape 7,5 miliarde de oameni, numărul fumătorilor a fost estimat de OMS la aproximativ 1 miliard de persoane.
În fiecare an, ei consumă aproximativ 5.700 de miliarde de ţigarete, iar mucurile acestora au o greutate totală de aproape 1 milion de tone, potrivit The Tabacco Atlas, o iniţiativă anti-fumat lansată de American Cancer Society.eși