Antena 3 CNN Externe Fugarul Ilan Șor a creat la Moscova blocul politic "Pobeda", cu care urmează să provoace tulburări în Republica Moldova. Un prim scandal s-a petrecut deja pe aeroportul din Chișinău

Fugarul Ilan Șor a creat la Moscova blocul politic "Pobeda", cu care urmează să provoace tulburări în Republica Moldova. Un prim scandal s-a petrecut deja pe aeroportul din Chișinău

Claudiu Ştefan
1 minut de citit Publicat la 14:57 23 Apr 2024 Modificat la 14:57 23 Apr 2024

ISW, Institutul pentru Studiul Războiului, a făcut o analiză din care se desprinde această concluzie.

Potrivit acestui think tank, cu sediul la Washington, Rusia va acționa în Republica Moldova prin intermediul fugarului Ilan Șor.

"În acest weekend, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova pentru fraudă bancară, a chemat la Moscova reprezentanții tuturor partidelor pro-ruse și a pus bazele unei noi organizații politice, Victoria sau Pobeda, în rusă.

Au fost prezenți inclusiv deputata Marina Tauber și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.

Șor susține că blocul creat de el urmărește să îmbunătățească relațiile Moldovei cu Rusia și cu Uniunea Economică Eurasiatică, opunându-se, totodată, aderării Moldovei la Uniunea Europeană.

Apropiații lui Șor au făcut scandal pe aeroportul din Chișinău la întoarcerea de la Moscova

Oligarhul pro-rus a confirmat că Pobeda va desemna un candidat la alegerile prezidențiale don 20 octombrie.

La rândul său, ISW arată că apariția blocului Pobeda va permite Moscovei ca, în planurile sale de a destabiliza Republica Moldova, să se concentreze pe un singur actor politic local, și nu pe mai mulți, cum a procedat până recent.

Luni, 22 aprilie, la revenirea în Republica Moldova, mai mulți dintre politicienii care au fost convocați la Moscova de Ilan Șor au făcut scandal pe aeroportul de Chișinău.

Potrivit autorităților, respectivii au încercat să se sustragă controlului vamal și i-au jignit și provocat pe funcționarii vamali și pe polițiștii de frontieră.

Procurorul general interimar al Republicii Moldova, Ion Munteanu, a declarat că organele abilitate cercetează participarea politicienilor moldoveni la evenimentul de la Moscova, inclusiv din perspectiva prevederilor legale privind trădarea de patrie.

Gruparea Șor, agregată în jurul oligarhului fugar, rămâne, deocamdată, principalul factor de influență al Kremlinului în Republica Moldova, în contextul în care Rusia are o strategie privind compromiterea procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană", a relatat Claudiu Ștefan, redactor Externe Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole