Antena 3 CNN Actualitate Alertă alimentară: Fructele și legumele din piețe, pline de pesticide. Cum recunoaște roșiile forțate

Alertă alimentară: Fructele și legumele din piețe, pline de pesticide. Cum recunoaște roșiile forțate

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:13 07 Iun 2021 Modificat la 09:35 07 Iun 2021

”Sunt periculoase aceste pesticide dacă nu sunt folosite corespunzător, dacă nu se respectă doza de utilizare și mai grav, dacă sunt folosite produse neautorizate. 

Trebuie să fim atenți în primul rând de unde cumpărăm și cea mai bună cale ar fi analiza de laborator. Dacă ne referim la tomate, noi nu avem în România nicio creație, nici hibridă, nici soi, care să nu prezinte semințe. Deci, un indiciu clar, dacă tăiem un fruct de tomate și nu descoperim în interiorul lui sămânță, putem să credem că a fost maturat forțat sau vorbim de un hibrid importat”, a declarat Costel Vînătoru, cercetător în legumicultură și inginer agronom.

Roşiile ţuguiate, risc pentru sănătate. Cum recunoaştem tomatele injectate cu substanţe chimice

Piețele sunt pline de zeci de soiuri de roșii. Deși multe dintre ele sunt importante, comercianții susțin că unele tomate sunt coapte chiar în România, în solare și sunt prezentate sau vândute ca ”roșii românești”.

Specialiștii în horticultură au motive întemeiate să creadă că cele mai multe roșii țuguiate provin din solariile sau grădinile unor legumicultori care recurg pentru grăbirea coacerii la substanțe controversate, precum Ethrel sau 2,4D, interzise cândva tocmai pentru că erau folosite excesiv.

Perioada naturală de coacere a tomatelor româneşti este luna iunie. 

”Sunt foarte puține soiuri de cultură care în mod natural produc acest mucron dat de o genă, gena B. Practic este un caracter de soi, aşa cum este la Prekos. Dar, trebuie ştiut că cele care au un țugui foarte pronunțat au primit stimulatori, fie de polenizare, fie de maturare forțată a fructelor”, declară Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău, conform Adevărul. 

”Putem vorbi de stimulatori aprobați, pe care pot să-i utilizeze cultivatorii, dar şi interziși, care sunt mult mai concentrați. Aceștia provoacă formarea acelui mucron foarte dezvoltat. Se folosea în trecut şi încă se mai foloseşte, din păcate, 2,4D, un erbicid care a fost folosit mult timp ca stimulent pentru polenizare, chiar pentru maturare forţată a fructelor”, spune Vînătoru.

Horticultorii spun că aceste metode, dacă se bazează pe folosirea unor chimicale, au ca efect deprecierea legumelor. Tomatele sunt cele mai expuse acestor practici.

”Se stropește planta sau se aplică la codiță cu un tampon cu vată îmbibată în aceste substanţe. Acolo unde este aplicat Ethrel sau 2,4D, se producea o strangulare ce blochează alimentarea cu substanţe nutritive, cu hrană, a plantei, opreşte fructul din creşetere şi grăbeşte coacerea. Se practică, din păcate, pentru a prinde preţ, să valorifice mai devreme recolta”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.   

”La o primă vedere, într-o roşie maturată forţat se observă un cep de lemn foarte pronunţat, nematurat. La consum, trebuie eliminat acest ţesut, pentru că nu e comestibil. De asemenea, în roşia secţionată se vede un ţesut diferit, verzui, în care nu prea găseşti seminţe, pentru că nu au timp să se dezvolte. Mai apar mici firișoare verzui, semn că s-au folosit diverse soluţii de forţare”, declară Costel Vânătoru.   

O bună modalitate de a evita roşiile tratate cu hormoni de creştere, spun fermierii oneşti, este alegerea de pe tarabă a celor care încă mai au ciorchine sau coroniţă verde.

Etichete: pesticide
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole