Antena 3 CNN Economic Fructul românesc care are același preț de 20 de ani: "Producția este bună"

Fructul românesc care are același preț de 20 de ani: "Producția este bună"

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 00:00 17 Oct 2023 Modificat la 00:00 17 Oct 2023

Este vorba de mărul de Voinești. Un kilogram de mere de Voinești se vinde cu același preț de 20 de ani.

Mai exact, un kilogram poate costa între un leu și doi lei dacă este cumpărtat din sat. Însă, în piață, cumpărătorii ajung să plătească și 7 lei pentru un kilogram de fructe. La fel pentru un litru de suc de mere.

"Prețul e același de 20 de ani, nu s-a mai schimbat. Practic nu prea există piață în perioada aceasta. Sunt ocupați până peste cap cu culesul. Producția este bună, dar nu ca în alți ani, pentru că nu a plouat când a fost cea mai mare nevoie”, a declarat, pentru „Adevărul”, directorul Stațiunii Pomicole Voinești, Daniel Comănescu.

Citește și: Fructul mic şi negru care reglează glicemia şi stimulează producția de insulină în corp. Conţine cu 344% mai mulți antioxidanți decât afinul

Pe de altă parte, sunt și proprietari care îi lasă pe clienți să își culeagă merele singuri. "Îi așteptăm atât pe cei mici, cât și pe cei mari pentru a culege cele mai bune mere chiar ei. Avem peste 8 soiuri de mere, dintre care 4 sunt 100% românești, suc de mere delicios și multă voie bună în livadă.

În weekend-uri îi așteptăm pe români împreună cu familia și prietenii (cei cuvântatori și necuvântători)”, a lansat invitația Corina Oprea, producătoare de mere din Voinești, potrivit adevarul.ro.

Etichete: mere
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole