Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, miercuri, interzicerea disputării meciurilor din Liga I pe suprafeţe artificiale, hotărârea urmând să fie pusă în aplicare începând cu sezonul 2019-2020.
În momentul de faţă singurul stadion cu gazon artificial din Liga I este cel al formaţiei Concordia Chiajna.
"Începând cu sezonul 2019-2020 în Liga I nu se va mai putea juca pe suprafeţe cu gazon artificial. În ultimii doi ani am văzut reacţiile jucătorilor şi antrenorilor faţă de terenul de la Chiajna. Aşa că din următorul sezon toate suprafeţele de joc din Liga I vor fi cu gazon natural sau gazon hibrid", a anunţat, miercuri, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
"De asemenea, nu ne mai dorim ca meciurile să se dispute fără spectatori atunci când un stadion nu îndeplineşte gradul de risc. Avem cazul meciului din Liga a III-a Cernavodă - FC Rapid, care nu s-a putut disputa cu spectatori din acest motiv. De acum înainte, dacă un club gazdă nu are un stadion care să corespundă gradului de risc va trebui să găsească un alt stadion. Dacă nu va găsi un stadion, atunci echipa gazdă pierde meciul la masa verde", a adăugat el.
Tot în ceea ce priveşte starea terenurilor, Federaţia Română de Fotbal a introdus conceptul de suspendare a omologării. "Începând cu următorul sezon, omologarea stadioanelor poate fi ridicată pe o perioadă limitată de timp. Până acum exista o singură omologare la începutul sezonul, dar pe viitor dacă întâlnim în Liga I, a II-a, a III-a sau la copii şi juniori terenuri care nu corespund nivelului competiţional respectiv omologarea va fi ridicată. Ceea ce presupune că clubul respectiv va trebui să găsească un alt stadion pentru disputarea meciurilor oficiale. Pentru că noi nu vrem să jucăm hochei, ci fotbal", a explicat Burleanu.
Preşedintele a menţionat că partida FCSB - CFR Cluj, programată la 22 decembrie în etapa a 21-a a Ligii I, se va disputa cel mai probabil pe Arena Naţională din Capitală. "Nu am fost pe Arena Naţională, dar am înţeles că suprafaţa de joc arată din ce în ce mai bine. Cred că un asemenea meci, dacă terenul de joc este corespunzător, ar trebui să se joace pe cel mai mare stadion din ţară. Bănuiesc că un număr foarte mare de spectatori va dori să asiste la un asemenea meci. Din informaţiile mele, acest meci se va juca pe Arena Naţională", a menţionat şeful FRF.
Comitetul Executiv al FRF a stabilit ca grupările din Liga a II-a să achite începând din sezonul următor o garanţie de 50.000 de lei, prin această măsura dorindu-se reducerea retragerilor echipelor în timpul campionatului.
"Un alt punct pe ordinea de zi a fost un aşa-zis nou sistem de licenţiere pentru cluburile din Liga a II-a. El se numeşte Regulament de certificare a condiţiilor de participare pentru Liga a II-a şi în el vom regăsi şi o garanţie de participare. Mai exact, ne dorim ca la începutul sezonului cluburile din Liga a II-a să plătească această garanţie, adică 50.000 de lei, bani pe care acestea îi vor recupera în ultima lună a sezonului competiţional. Iar acelaşi lucru îl vom introduce şi în Liga a III-a, doar că garanţia va fi de 20.000 de lei. Pentru că în luna ianuarie vom introduce un sistem de licenţiere şi pentru cluburile din Liga a III-a. Prin aceste garanţii dorim să reducem de la un an la altul numărul echipelor care se retrag din competiţie", a precizat Burleanu.
Din sezonul 2019-2020, echipele din Liga a II-a vor fi obligate să folosească în primul unsprezece minimum 2 jucători sub 20 de ani. "Una dintre modificările ROAF-ului hotărâte azi este legată de cota obligatorie de jucători tineri. Până acum în Liga a II-a era obligativitatea ca echipele să aibe în teren 3 jucători sub 22 de ani, dar din sezonul 2019-20120 acestea vor trebui să aibă în primul unsprezece 2 jucători sub 20 de ani. Vrem prin această regulă să creăm o punte de legătură între naţionala U19 şi cluburile din Liga a II-a. Tot la nivelul Ligii a II-a am decis azi ca grupările să aibe cel puţin un teren de dimensiuni normale pentru centrul propriu de copii şi juniori", a mai afirmat preşedintele FRF.