Antena 3 CNN Actualitate Social Frații Mararu, condamnaţi definitiv la 11 ani de închisoare, după ce au pus la cale asasinarea unui rival din lumea interlopă

Frații Mararu, condamnaţi definitiv la 11 ani de închisoare, după ce au pus la cale asasinarea unui rival din lumea interlopă

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 08:52 08 Mar 2017 Modificat la 08:52 08 Mar 2017

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv marţi pe interlopul Bogdan Mararu la 11 ani şi 3 luni închisoare, iar fratele acestuia, Răzvan Mararu, a primit 8 ani şi 3 luni închisoare, într-un dosar în care au fost acuzaţi că l-au angajat pe moldoveanul Vitalie Proca să îl asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamţ, Ioan Dumitru Mironescu. 

Instanţa a mai decis ca fraţii Mararu să-i plătească lui Mircea Isăilă (tânărul confundat de Vitalie Proca cu Ioan Dumitru Mironescu) suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale, în solidar cu Vitalie Proca şi Ion Druţă. De asemenea, ei trebuie să plătească daune materiale de 53.000 lei către partea civilă SC Damiva Plast SRL. 

Unul dintre judecători a făcut opinie separată, în sensul achitării fraţilor Mararu de toate acuzaţiile şi respingerea acţiunilor exercitate de părţile civile. 

Într-un dosar separat, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în iunie 2016, pe interlopul moldovean Vitalie Proca la 21 de ani şi 8 luni de închisoare. 

Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu sunt acuzaţi de procurori că, în toamna anului 2012, l-au instigat şi i-au acordat sprijin lui Vitalie Proca pentru a-l ucide pe Ioan Mironescu. 

Astfel, pe 26 noiembrie 2012, Vitalie Proca s-a deplasat în cartierul Vitan din Bucureşti, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăilă, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul îşi parca autoturismul. 

După ce a observat că Răzvan Mircea Isăilă nu a decedat, Vitalie Proca a coborât din autoturism şi, folosind un pistol Makarov, a executat mai multe focuri de armă în direcţia tânărului, însă acesta din urmă a scăpat cu viaţă. 

Procurorii susţin că fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Mironescu ca act de răzbunare, după ce acesta din urmă a comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2012, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinţei acestuia din Piatra Neamţ. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenţiei anchetatorilor. 

Fraţii Mararu i-au dat lui Vitalie Proca bani şi un autoturism marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea atentatului din cartierul Vitan, i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Mironescu şi, prin intermediari, au ţinut permanent contactul cu Vitalie, anterior şi ulterior comiterii faptei. 

După atentat, Vitalie Proca a fugit din ţară, însă a fost prins în Federaţia Rusă şi încarcerat, după care a fost extrădat în România. Cu aproximativ un an înainte de săvârşirea faptei în România, Vitalie Proca mai comisese o tentativă de omor, în Londra, asupra unui bancher rus, Gherman Gorbunţov.

Sursă: Agerpres
Etichete: Vitalie Proca
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole