Cum va circula metroul de Crăciun și Revelion. Programul anunțat de Metrorex
Publicat acum 47 minute
"Am mai scris aici despre fratele meu cel mic, asistent medical la Victor Babeș, aflat, alaturi de colegii săi, în prima linie a luptei cu pandemia. Mi-a spus însă azi că se numără printre cei diagnosticați cu Covid 19.
A avut echipament corespunzător, s-a protejat conform normelor, a respectat toate regulile stricte din spital și din afara lui. Dar, după cum știm, virusul e foarte contagios.
Și aici, în Franța, sunt atinși mulți medici, asistenți, infirmiere. În seara asta, Petre e internat în salonul de care se ocupa până acum, se simte bine și are o mare dorință: să se însănătoșească rapid, ca să îi îngrijească din nou pe «paciențîi lui»", a precizat ambasadorul Luca Niculescu, pe Facebook.