Antena 3 CNN Actualitate Fratele manelistului Dan Bursuc şi alţi 98 de lăutari, duşi la audieri într-un dosar de înșelăciune: Încasau pe nedrept indemnizații de ajutor pentru artiști în pandemie

Fratele manelistului Dan Bursuc şi alţi 98 de lăutari, duşi la audieri într-un dosar de înșelăciune: Încasau pe nedrept indemnizații de ajutor pentru artiști în pandemie

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:16 25 Feb 2021 Modificat la 11:18 25 Feb 2021

Au fost percheziții joi în București și județele Călărași și Dâmbovița, într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune. Lăutarii sunt suspectați că ar fi încasat, pe nedrept, indemnizații de ajutor pentru artiști, acordate de stat în perioada pandemiei de COVID-19.

În perioada martie 2020- prezent, 99 persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând și primind din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială indemnizații destinate sprijinirii salariaților în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS COV 2, in valoare de 4.500 lei/ lună.

Surse ale Antena 3 spun că printre cei vizați sunt și Toni Ialomițeanu, frații Cocoș și Silvian Voicu, fratele lui Bursuc.

Astăzi, 25.01.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigarea Criminalității Economice din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 99 mandate de aducere, în București și județele Călărași și Dâmbovița, într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada martie 2020- prezent, 99 persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând și primind din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială indemnizații destinate sprijinirii salariaților în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS COV 2, in valoare de 4.500 lei/ lună.

Cuantumul prejudiciului este de 1.500.000 lei.

Cercetarile sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole