Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Franța, zguduită de lupte de stradă între poliție și protestatarii mobilizați de sindicate | Vineri, decizie crucială a Consiliului Constituțional

Franța, zguduită de lupte de stradă între poliție și protestatarii mobilizați de sindicate | Vineri, decizie crucială a Consiliului Constituțional

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:25 13 Apr 2023 Modificat la 18:57 13 Apr 2023

În unele localități, manifestanții s-au ciocnit cu forțele de ordine după ce au construit baricade, pe care apoi le-au incendiat.

La fel ca săptămâna trecută, episoade turbulente au fost semnalate la Nantes, unde polițiștii, atacați cu proiectile din mulțime, au răspuns cu gaze lacrimogene.

La Rennes, pe lângă pubele și mobilier stradal, protestatarii au incendiat două mașini.

Revolta vine în contextul în care președintele Emmanuel Macron nu a dat niciun pas înapoi în demersul de reformare a sistemului de pensii.

Citește și: Violențe și incendieri în Franța. Protestatarii s-au încăierat cu poliția pe un bulevard din Lyon

Pe de altă parte, în pofida faptului că sindicatele reușesc să mențină ritmul săptămânal al manifestațiilor de amploare, energia populară pare să se diminueze în timp.

Astfel, joi erau așteptați în stradă între 400.000 și 600.000 de oameni, la nivel național, potrivit estimărilor făcute de autorități.

Este cu mult mai puțin decât cele aproape 1,3 milioane de persoane care au participat la apogeul mobilizării populare, consemnat în luna martie, notează presa internațională.

Runda de proteste de joi vine cu o zi înainte de o decizie crucială a Consiliului Constituțional.

Vineri, această instanță urmează să se pronunțe asupra legalității legii adoptate fără votul Parlamentului și care prevede, între altele, creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani în mod gradual, până în 2030.

În acest context, Prefectura Paris a emis un ordin prin care interzice protestele în fața sediului Curții Constituționale, începând de joi seară până sâmbătă dimineață.

"Există un risc semnificativ ca în acea zi (vineri, n.r.) să aibă loc adunări ilegale în apropierea Curții Constituționale, în special pentru a pune presiune asupra deciziei", arată instituția menționată.

În capitala Franței, joi, după ora 18 (ora României), mai multe zone erau acoperite de fumul alb al cartușelor cu gaze lacrimogene, iar sub această cortină temporară aveau loc încăierări între manifestanți și jandarmi, care foloseau bastoanele din dotare.

Liderii de sindicat au anunțat că, indiferent de decizia care va veni, vineri, de la Consiliul Constituțional, ei nu vor renunța la mișcările de stradă împotriva reformei pensiilor.

Corespondent CNN: "Au izbucnit lupte de stradă în Paris. Protestatarii nu-și fac iluzii pentru decizia de vineri"

"Protestatarii au aruncat cu sticle în forțele de ordine, la Paris. Poliția a intervenit de câteva ori.

Mâine, vineri, este așteptata decizia Consiliului Constituțional.

Dacă ne uităm la istoricul deciziilor acestui Consiliu, nu pare posibil ca această lege să fie complet anulată.

Poate anumite părți din lege ar putea fi declarate neconstituționale, însă majoritatea celor care se află în stradă cred că prevederea principală, de creștere a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, va rămâne.

De aceea vedeți această explozie de furie aici, pe străzile din Paris", a transmis corespondentul CNN Fred Pleitgen.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole