Antena 3 CNN Externe Franţa: Un fost ministru şi-a pierdut cunoştinţa, după ce a fost agresat într-o piaţă

Franţa: Un fost ministru şi-a pierdut cunoştinţa, după ce a fost agresat într-o piaţă

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 13:38 15 Iun 2017 Modificat la 13:38 15 Iun 2017

Fostul ministru francez Nathalie Kosciusko-Morizet, candidată a dreptei la alegerile legislative la Paris, a căzut şi şi-a pierdut cunoştinţa timp de câteva minute joi dimineaţă după ce a fost agresată de un trecător, a constatat un jurnalist AFP. 

Kosciusko-Morizet, aflată în campanie într-o piaţă din capitala Franţei, distribuia pliante în momentul în care un bărbat în jur de 50 de ani i-a luat pliantele şi a lovit-o cu ele peste faţă, adresându-i cuvinte jignitoare. 

Fostul ministru în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy s-a dezechilibrat şi a căzut, pierzându-şi cunoştinţa timp de câteva minute. Pompierii au intervenit şi dna Kosciusko-Morizet şi-a recăpătat cunoştinţa înainte de a fi transportată la spital. 

După altercaţie, bărbatul a fugit spre cea mai apropiată gură de metrou. 'E vina ta dacă Hidalgo (socialista Anne Hidalgo) este astăzi primar' al Parisului, a afirmat el. 

Nathalie Kosciusko-Morizet este candidată a partidului Republicanii, în balotaj defavorabil în circumscripţia sa în faţa candidatului partidului La Republique en Marche, formaţiunea preşedintelui Emmanuel Macron.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole