Antena 3 CNN Externe Franţa cere încheierea unui rezoluţii la ONU pentru încetarea focului dintre Israel și Fâșia Gaza

Franţa cere încheierea unui rezoluţii la ONU pentru încetarea focului dintre Israel și Fâșia Gaza

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:00 19 Mai 2021 Modificat la 11:00 19 Mai 2021

 Autoritățile franceze au propus marţi o rezoluţie Consiliului de Securitate al ONU, în coordonare cu Egiptul şi Iordania, pentru încetarea focului.

În timpul unei întâlniri între preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul său egiptean, Abdel Fattah Al-Sisi, şi, prin videoconferinţă, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, "cele trei ţări au convenit asupra a trei elemente simple: tirurile trebuie să înceteze, a sosit timpul pentru un armistiţiu şi Consiliul de Securitate al ONU trebuie să abordeze subiectul", printr-o rezoluţie, a indicat Palatul Elysée.

În cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate, a patra în opt zile, Franţa a vorbit despre proiectul de rezoluţie, potrivit unor diplomaţi la New York.

Marţi seară, mai multe ţări membre ale Consiliului de Securitate au declarat pentru AFP că nu primiseră încă textul francez, care va fi „scurt şi simplu”, potrivit unei surse diplomatice.

Pe lângă apelul pentru "încetarea ostilităţilor", el ar cere "acordarea accesului umanitar pentru persoanele care au nevoie", a spus un alt diplomat, sub acoperirea anonimatului.

Propunerea de rezoluţie franceză intervine în contextul în care Consiliul de Securitate al ONU este blocat timp de opt zile de către Statele Unite în legătură cu adoptarea unei simple declaraţii asupra conflictului, potrivit unor surse diplomatice. Washingtonul a refuzat trei documente propuse de China, Tunisia şi Norvegia.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole