Antena 3 CNN Externe O reuniune religioasă, unde 2000 de oameni s-au ținut de mână, este locul de unde s-a răspândit COVID19 în Franța

O reuniune religioasă, unde 2000 de oameni s-au ținut de mână, este locul de unde s-a răspândit COVID19 în Franța

<1 minut de citit Publicat la 13:00 02 Apr 2020 Modificat la 13:00 02 Apr 2020

Este vorba despre un eveniment religios organizat, timp de o săptămână, în perioada 17-22 februarie, la Mulhouse, în estul Franței.

La Adunarea Evanghelică de la Mulhouse, organizată de Biserica “Poarta deschisă creștină”, una dintre cele mai mari biserici din Franța, au participat peste 2000 de credincioși neoprotestanți evangheliști, veniți din Franța, Belgia, Germania și Elveția, pentru a se ruga și a posti împreună.

“Punctul de plecare a fost adunarea evanghelică de la Mulhouse. De aici s-a declanșat epidemia pe teritoriul Franței. Bazându-ne pe datele pe care le avem, au trecut 15 zile între adunarea evanghelică și apariția primelor cazuri grave la terapie intensivă, în perioada 2-6 martie. Vom face o anchetă”, a explicat Olivier Véran, ministrul Sănătății, pentru Le Journal du dimanche, citat de Le Monde.

În estul Franţei se află spitalizate 3.777 de persoane cu COVID-19, iar în această zonă s-au înregistrat 757 dintre cele 2.314 de decese cauzate la nivel naţional de noul coronavirus.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole