„Nu există nicio șansă ca Uniune Europeană să permită altor națiuni, oricare ar fi ele, să îi atace granițele suverane”, a spus Jean-Noël Barrot la un radio francez, preluat de The Guardian.
De asemenea, ministrul a adăugat că nu crede că SUA va invada Groenlanda, dar e de părere că am pășit într-o nouă era, una a „dominației celui mai puternic”.
„Dacă mă întrebaţi dacă cred că SUA vor invada Groenlanda, răspunsul este nu. Dacă am intrat într-o epocă care vede revenirea la legea celui mai puternic, răspunsul este da. Trebuie să ne trezim, să ne întărim într-o lume guvernată de legea celui mai puternic", a spus Barrot.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a susținut marți prima conferință de presă după validarea mandatului său, prilej cu care și-a reiterat intenția de a controla două teritorii care nu aparțin Statelor Unite, este vorba despre Groenlanda și Canalul Panama. De asemenea, Trump spune despre Canada că „ar trebui să fie al 51-lea stat american”. Declarațiile lui Donald Trump vin în pofida afirmațiilor repetate atât din partea oficialilor din Groenlanda, cât și din partea Danemarcei, că insula nu este de vânzare.
De asemenea, ministrul de Externe francez a îndemnat UE să reziste amenințărilor făcute de Elon Musk împotriva mai multor lideri europeni, în mod special împotriva cancelarului social-democrat al Germaniei, Olaf Scholz. „Dacă Comisia Europeană nu știe cum să ne aperere de această inteferență sau de aceste amenințări cu interferența trebuie să permită statelor membre, inclusiv Franței, să se apere singure”, a declarat ministrul.
Citește și:
Regele Danemarcei a modificat stema după ce Donald Trump a repetat că vrea să anexeze Groenlanda
Cine deține Canalul Panama și ce planuri are Donald Trump cu el