Antena 3 CNN Externe Mapamond Franța este în stare de șoc: un bărbat este acuzat că și-a drogat soția și a invitat acasă 80 de bărbați ca s-o violeze

Franța este în stare de șoc: un bărbat este acuzat că și-a drogat soția și a invitat acasă 80 de bărbați ca s-o violeze

D.C.
2 minute de citit Publicat la 17:06 02 Sep 2024 Modificat la 18:01 02 Sep 2024

Un bărbat din Franța care și-a drogat soția și a invitat acasă peste 80 de necunoscuți ca să o violeze, în decurs de aproape 10 ani, a fost trimis în judecată.

50 de bărbați acuzați că au participat la abuzul împotriva femeii sunt, de asemenea, judecați la tribunalul din Avignon, cazul provocând un șoc major în Franța, potrivit The Guardian.

Poliția spune că Dominique P., din Mazan, Provence, i-a pus soției sale în mâncare sau în paharul de vin somnifere și medicamente anti-anxietate. A racolat bărbați care să o violeze și să o abuzeze sexual de pe un chat al persoanelor cu fantezii care implică abuzarea partenerilor de viață. 

Dominique P. le spunea bărbaților pe care i-a racolat să nu se parfumeze sau să fumeze, pentru că soția lui era sensibilă la aceste mirosuri și să plece dacă aceasta s-ar fi mișcat prea mult.

Barbatul a fost arestat pe 2 noiembrie 2020, după ce un agent de securitate l-a prins filmând sub fustele femeilor dintr-un magazin local. În calculatorul său poliția i-a descoperit un fișier denumit „abuzuri”, care conținea 20.000 de imagini și filme cu soția în timp ce a fost violată de aproape 100 de ori.

După arestare, el „s-a declarat întotdeauna vinovat”, a spus avocatul său. Mai mult, a precizat foarte clar: „Am adormit-o, am oferit-o și am filmat”.

Potrivit evidențelor medicale, bărbatul cumpărase 450 de somnifere într-un an.

Printre cei 50 de bărbați judecați alături de el se numără un consilier local, asistenți medicali, un jurnalist, un fost ofițer de poliție, un gardian de închisoare, un soldat, un pompier și un funcționar public, mulți dintre aceștia locuind în apropierea orașului Mazan, un oraș de aproximativ 6.000 de locuitori. Bărbații aveau vârste cuprinse între 26 și 73 de ani la momentul arestării.

Câțiva dintre cei acuzați au negat faptele, declarând la poliției că nu știau că femeia, cu care Dominique P. era căsătorit în 1973, nu și-a dat acordul pentru actul sexual. Anchetatorii nu au putut să identifice în jur de 30 de bărbați care au fost fotografiați sau filmați.

Anchetatorii au mai spus că femeia a fost șocată când a aflat despre abuz, spunând că ea nu-și amintește deloc că a fost violată. Polițiștii au stabilit că a fost drogată până „aproape de starea de comă”, astfel că nu e de mirare că nu știe absolut nimic despre ce i s-a întâmplat.

„Într-o dimineață s-a trezit panicată pentru că avea o nouă tunsoare și nu înțelegea cum a fost posibil acest lucru. S-a dus la coaforul ei, care i-a spus că venise în ziua precedentă ca să se tundă”, a spus avocatul ei, Stéphane Babonneau.

Babonneau a spus că femeia, care acum este divorțată, credea că suferă de o boală pe care nu i-o putea diagnostica nimeni și a consultat mai mulți medici, întotdeauna însoțită de soțul ei, care a pus simptomele ei pe seama oboselii. Cei trei copii ai cuplului și alte rude au bănuit că suferea de Alzheimer.

Dominique P. mai este acuzat că a violat și ucis o agentă imobiliară de 23 de ani din Paris, în 1991. Sophie Narme a fost drogată, violată și înjunghiată în piept. Un altă agentă imobiliară, de 19 ani, a fost atacată în circumstanțe similare, dar a scăpat după ce a ripostat. Poliția a spus că ADN-ul extras se potrivește cu profilul genetic al bărbatului.

Este de așteptat ca procesul de la Avignon să dureze patru luni. Dominique P., acum în vârstă de 71 de ani, și ceilalți 50 de inculpați riscă 20 de ani de închisoare dacă vor fi găsiți vinovați.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole