Potrivit oficialilor francezi, balena se afla, în orele din urmă, lângă o ecluză din Vernon, la aproximativ 70 km nord-vest de Paris.
Populația a fost avertizată să stea departe de acest animal acvatic, care pare să aibă o greutate mai mică decât cea normală.
Experții sunt nedumeriți de ce balena s-a îndepărtat atât de mult de habitatul său natural.
"Provocarea va fi să o ajutăm să se hrănească și să o însoțim spre ocean", a declarat Lamya Essemlali, șefa grupului de mediu Sea Shepherd France, notează BBC.
Ea a spus că scoaterea animalului din apă este exclusă, din cauza riscurilor prea mari.
Pe rețelele sociale circulă imagini care arată balena cum înoată lent în apele râului.
Oficialii nu au dat detalii cu privire la dimensiunea balenei, dar o beluga adult poate crește până la mai mult de patru metri lungime.
În mai, o balenă ucigașă a murit după ce înotat în susul Senei, în Normandia.
Planul de a ghida această orcă mascul de patru metri înapoi în mare folosind stimuli sonori a eșuat la momentul respectiv, iar experții au concluzionat ulterior că balena era grav bolnavă.
În 2019, o balenă moartă a fost găsită în râul Tamisa, lângă Gravesend, Anglia.
S-a întâmplat la câteva săptămâni după ce o altă balenă, cu cocoașă, care înota în aceeași zonă, a murit.
Se crede că aceasta a intrat pe Tamisa din greșeală, în timpul mareelor.