Antena 3 CNN Externe Frans Timmermans: În Spania se respectă statul de drept

Frans Timmermans: În Spania se respectă statul de drept

1 minut de citit Publicat la 22:31 31 Ian 2018 Modificat la 22:31 31 Ian 2018

Uniunea Europeană nu poate fi folosită pentru rezolvarea agendelor naţionale, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, răspunzând astfel acuzaţiilor că, deşi în cazul altor ţări europene instituţiile comunitare insistă asupra statului de drept, în cel al Spaniei nu reacţionează faţă de acţiunile împotriva separatiştilor catalani.

'În cazul Spaniei, Comisia Europeană nu are nicio critică privind statul de drept, sistemul ei democratic şi respectarea drepturilor omului', a indicat Timmermans, potrivit agenţiei EFE, în intervenţia sa la sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor (CdR).

Această reacţie a venit ca răspuns intervenţiei anterioare a unui membru al partidului naţionalist flamand N-VA, Karl Vanlouwe, care a criticat 'lipsa de acţiune' a instituţiilor europene în chestiunea catalană şi i-a cerut lui Timmermans să condamne existenţa 'deţinuţilor politici' şi să ceară eliberarea lor, referire la liderii secesionişti catalani aflaţi în arest.

'În Spania justiţia este independentă, funcţionează separaţia puterilor şi nu sunt încălcate drepturile fundamentale (...) Aceasta este opinia Comisiei Europene şi a tuturor guvernelor statelor membre', a completat Timmermans.

Liderul fostului executiv regional catalan, Carles Puigdemont, care a fugit în Belgia împreună cu patru dintre miniştrii săi pentru a nu ajunge în arest, cum s-a întâmplat cu foştii membrii ai acelui executiv rămaşi în Spania după tentativa eşuată de secesiune - cu excepţia unuia care îşi dăduse demisia înaintea autoproclamării independenţei -, a reproşat Uniunii Europene că în criza catalană sprijină guvernul de la Madrid condus de Mariano Rajoy.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a descris de mai multe ori criza provocată de declaraţia de independenţă votată pe 27 octombrie de parlamentul catalan drept o problemă internă a Spaniei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole