Antena 3 CNN International News Francisca Susano, cea mai bătrână persoană din lume, a murit la vârsta de 124 de ani

Francisca Susano, cea mai bătrână persoană din lume, a murit la vârsta de 124 de ani

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 09:48 25 Noi 2021 Modificat la 09:48 25 Noi 2021

Anunțul a fost făcut de autoritățile din orașul natal al bătrânei. Guvernul orașului Kabankalan din Negros Occidental a declarat că Lola Iska, așa cum era numită cu afecțiune, a murit luni, 22 noiembrie, în jurul orei 18:45.

Jake Carlyne Gonzales, ofițerul de informații publice al orașului, a declarat pentru CNN Filipine că biroul local de sănătate nu a determinat încă cauza morții.

Acesta a adăugat că urmează să se efectueze și un test COVID-19, dar a menționat că femeia nu prezenta simptome specifice bolii.

Susano s-a născut la data 11 septembrie 1897, înainte ca țara sa iasă de sub dominația spaniolă și să devină independentă.

În septembrie 2021, Guinness World Records verifica documentele necesare pentru ca ea să fie declarată oficial drept cea mai în vârstă persoană din lume.

În aceeași lună, reprezentantul Partidului Vârstnicilor, Rodolfo Ordanes, a depus o cerere prin care îndemna Camera Reprezentanților să îi acorde femeii un cadou financiar, în semn de recunoaștere a „realizării sale excepționale” și să o ajute pe ea și familia ei, în special în timpul pandemiei de COVID-19.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole