Dacă Amal a devenit o „clientă fidelă” a petrecerilor de la Hollywood, gemenii ei au fost ținuți departe de lumina reflectoarelor. Nu există fotografii oficiale cu ei, nu i-au prezentat fanilor internauți pe rețelele de socializare, practic i-au ținut ascunși până acum. Paparazzi au reușit, însă, să-i surprindă pe aeroport, în Sardinia, Italia.
George și Amal Clooney au fost surprinși în aeroport, sosind în Sardinia, la bordul unui avion privat. În compania lor se aflau și gemenii Ella și Alexander, care au fost văzuți rar în public. Micuții, care au împlinit de curând un an, păreau relaxați și liniștiți în brațele părinților lor, care se grăbeau să iasă din raza fotografilor avizi de inedit.
FOTO AICI.