Totul s-a întâmplat joi seară, într-un sens giratoriu din oraşul Liege din Beliga, după ce fotbalistul Sofian Kiyine a accelerat până la 200 de km/h, iar apoi a pierdut controlul direcţiei.
Maşina a sărit peste sensul giratoriu şi apoi a trecut prin peretele unei săli de sport şi a aterizat la mijlocul terenului de fotbal.
Sofian Kiyine, coleg cu portarul român Valentin Cojocaru la echipa Oud-Heverlee Leuven din Belgia, s-a oprit cu maşina la câţiva metri de un grup de copii care se antrenau în sala de sport.
Momentul accidentului a fost filmat de o cameră de supraveghere din zonă, iar pe imagini se poate observa cum maşina fotbalistului sare peste sensul giratoriu cu o viteză uluitoare şi se înfige în peretele sălii de sport.
Din fericire, copiii aflaţi în sala de sport nu au fost răniţi, notează Daily Mail.
Fotbalistul a fost transportat de urgenţă la spital, iar potrivit primelor informaţii rănile pe care le-a suferit în urma accidentului nu îi pun viaţa în pericol.
Autorităţile belgiene au deschis acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în momentul în care fotbalistul de la OH Leuven a provocat accidentul din Liege.