Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Prima decizie importantă luată de Dumitru Dragomir după revenirea în fotbal

Prima decizie importantă luată de Dumitru Dragomir după revenirea în fotbal

1 minut de citit Publicat la 14:44 25 Ian 2016 Modificat la 14:44 25 Ian 2016
Președintele clubului de fotbal FC Voluntari, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că antrenorul Ionel Ganea, care a semnat un contract valabil până în vară, își poate prelungi pe ce perioadă vrea înțelegerea dacă reușește să scape formația ilfoveană de la retrogradarea în Liga a II-a.
"Ganea a semnat un contract pe șase luni, până la vară mai exact. El dacă scapă de retrogradare atunci își prelungește contractul pe ce perioadă vrea. Nu are limită, cât vrea el. Dar să scape de retrogradare, pentru că ăsta este obiectivul lui. Nu știu dacă Ionel Ganea e cea mai bună soluție pentru FC Voluntari, dar asta este soluția pe care am ales-o eu. Și cred că nu am greșit", a spus Dragomir.

El a adăugat că l-a învoit câteva zile pe noul antrenor pentru a-și rezolva problemele cu fostul club, Dunărea Călărași. "Ganea nu a plecat azi cu echipa în cantonament pentru că l-am învoit. Trebuie să își rezolve problemele cu clubul din Liga a II-a și avea nevoie de câteva zile. Dar o să ajungă repede în Antalya lângă echipă", a afirmat președintele.

Dragomir a menționat că gruparea ilfoveană și-a achitat toate obligațiile financiare către fostul antrenor al echipei, Gheorghe Mulțescu. "Chiar îmi pare rău de Mulțescu, am discutat de mai multe ori, chiar și astăzi. Eu nu am nimic să îi reproșez, ba chiar îi mulțumesc pentru tot ce a făcut la Voluntari. Clubul i-a achitat toate restanțele, tot ce avea de primit", a explicat Dumitru Dragomir.

Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole