Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost pus în libertate, după ce Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins luni contestația făcută de Direcția Națională Anticorupție la decizia Judecătoriei Bistrița prin care s-a admis eliberarea condiționată a acestuia, potrivit agerpres.ro.
Directorul Penitenciarului Bistrița, Lucian Siman, a confirmat că Sorin Apostu a părăsit în cursul după-amiezii de luni penitenciarul, în care se afla încă din februarie 2015.
Judecătoria Bistrița a admis la începutul lunii aprilie cererea de eliberare condiționată a fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, care a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru fapte de corupție.
DNA a făcut contestație, însă tribunalul bistrițean a decis, luni, să o respingă.
Sorin Apostu a obținut o decizie favorabilă de eliberare condiționată din partea Judecătoriei Bistrița și în decembrie 2015, însă la sfârșitul lunii februarie a acestui an Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis contestația făcută de DNA la acea vreme.
Decizia tribunalului, prin care lui Sorin Apostu nu i s-a aprobat eliberarea condiționată, impunea și reexaminarea de îndată a situației lucrărilor cu caracter științific scrise de fostul primar în spatele gratiilor, ținându-se cont de OUG 2/2016, prin care s-a suspendat prevederea în baza căreia, pentru fiecare lucrare științifică, fiecărui deținut i s-au scăzut 30 de zile din pedeapsa primită.
Fostul edil clujean a fost condamnat definitiv, în iulie 2014, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sorin Apostu primise, în iulie 2013, o pedeapsă de trei ani și șase luni cu executare în urma unei decizii luate de Curtea de Apel Târgu Mureș, însă instanța supremă a admis apelul DNA și a mărit condamnarea la patru ani închisoare, la care a adăugat un spor de șase luni.