Antena 3 CNN Politică Marko Bela renunță la Parlament după 26 de ani. Cel mai longeviv parlamentar nu apare pe listele UDMR la alegeri

Marko Bela renunță la Parlament după 26 de ani. Cel mai longeviv parlamentar nu apare pe listele UDMR la alegeri

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 19:41 19 Sep 2016 Modificat la 19:41 19 Sep 2016

Pentru prima oară după 1990, fostul preşedinte al UDMR Marko Bela şi deputatul Kerekes Karoly nu se mai regăsesc pe listele de candidaţi ai UDMR Mureş la alegerile parlamentare din decembrie. 

Marko Bela este senator din 1990, el şi deputatul Kerekes Karoly fiind cei mai longevivi parlamentari din România. 

De asemenea, pe lista de candidaţi ai UDMR Mureş nu se mai regăseşte nici Borbely Laszlo, care a fost deputat între anii 1992-1996, iar apoi a fost ales în Camera Deputaţilor din anul 2000 până în prezent, şi nici deputatul Kelemen Attila, care este în Camera Deputaţilor din 1996 până în prezent. 

UDMR Mureş a anunţat că, potrivit prevederilor regulamentului intern al Uniunii, Consiliul Permanent Teritorial al organizaţiei judeţene a avizat favorabil cele 12 dosare de candidatură depuse în termenul stabilit, dintre care opt pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat. 

Pentru Camera Deputaţilor au depus dosare de candidatură Balogh József, Császár Károly, Csép Éva Andrea, Fodor Sándor József, Hamar Alpár-Benjámin, Soós Zoltán şi Vass Levente, iar pentru Senat, Brassai Zsombor, Jakab István, Kozma Mónika şi Novák Csaba-Zoltán. 

La cererea Consiliului Consultativ de Tineret din judeţul Mureş (MIET - organizaţie membră a Conferinţei Tineretului Maghiar din Romania), Consiliul Permanent al UDMR Mureş a decis că va asigura locul cinci pe lista candidaţilor la Camera Deputaţilor reprezentantului organizaţiei de tineret, Tubák Nimród, astfel că, el nu va mai avea obligaţia de a participa la procedura de stabilire a ordinii pe listele de candidaţi. 

Şedinţa delegaţilor pentru stabilirea ordinii pe listele de candidaţi a început la Târgu Mureş luni seara. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole