Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu, eliberat condiționat

Fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu, eliberat condiționat

1 minut de citit Publicat la 18:02 29 Mai 2017 Modificat la 18:02 29 Mai 2017

Tribunalul Argeş a dispus, luni, liberarea condiţionată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş Constantin Nicolescu, aflat în detenţie din anul 2015, în urma unei condamnări pentru fapte de corupţie.

Instanţa a admis contestaţia lui Nicolescu faţă de respingerea de către Judecătoria Piteşti a cererii de liberare condiţionată, decizia fiind definitivă.

"Admite contestaţia declarată de condamnatul Nicolescu Constantin împotriva sentinţei penale nr. 763 din data de 19.04.2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6901/280/2017. Desfiinţează în parte sentinţa, iar pe fond admite propunerea şi dispune liberarea condiţionată a contestatorului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 675 din data de 05.02.2015 emis de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală (...). Definitivă", se arată în hotărârea postată pe portalul instanţelor de judecată din Argeş.

Fostul preşedinte al CJ Argeş solicitase liberarea condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsă, legea permiţând acest lucru în cazul persoanelor de peste 60 de ani.

Constantin Nicolescu a fost încarcerat, pe 5 februarie 2015, la Penitenciarul Colibaşi, după ce a fost condamnat definitiv la 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar privind, printre altele, fraude cu fonduri europene. El a primit şi o pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi, pe o perioadă de 5 ani.

Constantin Nicolescu a mai fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, pe 5 mai, la o pedeapsă de opt ani de închisoare într-un dosar în care a fost judecat pentru fraude cu fonduri europene în legătură cu construcţia unui pod în localitatea argeşeană Căteasca, sentinţa nefiind definitivă.

Un alt dosar, în care fostul preşedinte al CJ Argeş a fost deferit justiţiei în noiembrie 2015 alături de deputatul Mircea Gheorghe Drăghici şi 38 de inculpaţi care, la data faptelor, erau primari şi viceprimari de localităţi, se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole