Antena 3 CNN Politică Fostul ministru Florin Jianu a fost reales preşedinte al Consiliului pentru IMM-uri

Fostul ministru Florin Jianu a fost reales preşedinte al Consiliului pentru IMM-uri

<1 minut de citit Publicat la 15:11 30 Iun 2017 Modificat la 15:11 30 Iun 2017

Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a fost reales vineri preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, potrivit news.ro.

„Voi continua să muncesc cu onestitate şi profesionalism pentru mediul de afaceri românesc. România are acum mai mult ca oricând nevoie de profesionalism, stabilitate şi predictibilitate”, a declarat Florin Jianu.

El în înlocuieşte în funcţie pe Liviu Rogojinaru la conducerea CNIPMMR.

De altfel, Jianu ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului şi înainte de a fi numit ministru.

Florin Jianu a făcut parte şi din Guvernul Ponta, ocupând poziţia de ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism în perioada martie-decembrie 2014, iar din aprilie anul trecut şi până în ianuarie anul acesta a fost preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole