Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul judecător Stan Mustață, condamnat definitiv la 8 ani și jumătate de închisoare

Fostul judecător Stan Mustață, condamnat definitiv la 8 ani și jumătate de închisoare

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:47 11 Mai 2016 Modificat la 19:47 11 Mai 2016

Fostul judecător Stan Mustață a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 ani și 6 luni închisoare, el fiind acuzat că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile acestora.

Instanța supremă a admis în parte apelul declarat de Stan Mustață și i-a scăzut condamnarea de la 10 ani și opt luni, cât primise la Curtea de Apel București în aprilie 2015, la 8 ani și șase luni închisoare, plus interzicerea pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita o profesie juridică.

Astfel, Stan Mustață a primit 5 ani pentru constituirea unui grup infracțional organizat; 2 ani pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; 5 ani pentru luare de mită în formă continuată; 3 ani și 6 luni pentru trafic de influență. La pedepsa cea mai grea de 5 ani se adaugă un spor de 3 ani și 6 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, iar în final Stan Mustață va executa 8 ani și 6 luni închisoare.

În același dosar, au fost condamnate definitiv și persoanele care au intermediat mita pentru fostul judecător: grefiera Mariana Curea — 4 ani și 3 luni; Ion Boraciu — 6 ani și 6 luni, Alexandru Florian — 5 ani și 4 luni, Ciprian Moraru — 1 an și 4 luni închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

Stan Mustață a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; șase infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de trafic de influență.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole