Antena 3 CNN Sport Fostul arbitru Dan Lăzărescu a murit la 49 de ani

Fostul arbitru Dan Lăzărescu a murit la 49 de ani

<1 minut de citit Publicat la 23:49 11 Mai 2020 Modificat la 23:49 11 Mai 2020

Dan Lăzărescu a fost găsit căzut în baie, iar medicii ajunşi la faţa locului nu l-au mai putut salva.

Dan Lăzărescu a fost delegat ca asistent la 92 de meciuri din Liga I şi la 96 în Liga a II-a. Unul dintre cei mai promiţători arbitri ai generaţiei sale, Dan Lăzărescu s-a retras la doar 35 de ani, în 2004, din cauza unor probleme medicale.

După retragere, el a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. 

 „În timpul carierei am avut două operații la coloană. Anul trecut am făcut-o pe a treia. A fost foarte grav. S-a declanșat rapid. Doctorul mi-a spus că nu a văzut o asemenea hernie de disc. Anul trecut am ridicat ceva greu și s-a declanșat o pareză pe piciorul drept. Am rămas cu o semipareză. M-am mișcat foarte repede, în trei zile m-am operat. Recuperarea a fost foarte grea, 6 luni am mers cu două cârje și încă 3 luni cu o cârjă. A fost foarte grav. Dacă mai întârziam o zi cu operația, riscam să rămân paralizat de la brâu în jos”, a declarat Lăzărescu, anul trecut, la Gsp.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole