Antena 3 CNN Actualitate Fostul „adjunct” al lui Florin Iordache, procurorul Constantin Sima, a cerut pensionarea din magistratură

Fostul „adjunct” al lui Florin Iordache, procurorul Constantin Sima, a cerut pensionarea din magistratură

1 minut de citit Publicat la 16:16 24 Feb 2017 Modificat la 16:16 24 Feb 2017

Procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, a înaintat către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de eliberare din funcţie, prin pensionare, aceasta urmând să fie discutată în şedinţa plenului CSM de marţi, 28 februarie.

Acesta a fost unul dintre secretarii de stat care a coordonat elaborarea OUG 13/2017, precizează adevarul.ro.

Pe ordinea de zi a plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 28 februarie se află cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de Constantin Sima, care ocupă funcţia de Procuror şef serviciu la Parchetul de pe  lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sima  a participat, alături de ministrul Florin Iordache, la dezbatarea public privind adoptarea OUG 13/2017, şi a confimat că el este unul dintre cei care s-a ocupat de acest act normative.

Procurorul, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, a fost audiat în calitate de martor, pe 6 februarie, la sediul DNA, fiind citat în dosarul deschis după adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale.

Constantin Sima a fost detaşat de la Parchetul General la Ministerul Justiţiei, după ce portofoliul a fost preluat de Florin Iordache. Ulterior, după demararea anchetei privind redactarea şi adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor, procurorul general al României a cerut retragerea acestuia, cerere aprobată de CSM.

Înainte de încetarea detaşării, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, îşi delegase atribuţiile lui Constantin Sima, pentru perioada 1-7 februarie.
 

Etichete: Florin Iordache
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole