Antena 3 CNN Actualitate Un fost profesor din Arad a fost găsit împușcat în cap în curtea blocului în care locuia: Era în depresie după ce își pierduse soția

Un fost profesor din Arad a fost găsit împușcat în cap în curtea blocului în care locuia: Era în depresie după ce își pierduse soția

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:00 26 Ian 2021 Modificat la 14:00 26 Ian 2021
Sursa foto: Hepta

Ștefan Alexandru, era fost profesor de fizică și Director la Colegiul Național „Moise Nicoară”, ieșit la pensie în urmă cu un an. Cadavrul bărbatului de 66 de ani a fost descoperit de unul dintre vecinii acestuia.

Cineva a sunat la numărul de urgență 112, iar odată ajuns acolo, echipajul medical a constatat decesul acestuia. Fostul profesor s-a împușcat în cap, arma fiind găsită chiar lângă el, potrivit presei locale.

Comisarul-şef Adrian Şimon, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a declarat pentru că bărbatul era vânător autorizat şi deţinea legal arma de vânătoare găsită lângă cadavru. "Din primele cercetări rezultă că a fost o sinucidere", a spus comisarul.

Apropiaţi ai fostului profesor, au declarat că pensionarul era în depresie în ultima perioadă, pentru că în luna septembrie i-a decedat soţia. Cei doi au un fiu care este stabilit de mai mulți ani în Franța.

Cadavrul urmează să fie transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole