Antena 3 CNN Actualitate Fost procuror român, despre scandalul fraţilor Tate: "Din punct de vedere penal, totul este o improvizație"

Fost procuror român, despre scandalul fraţilor Tate: "Din punct de vedere penal, totul este o improvizație"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:12 08 Ian 2023 Modificat la 22:08 08 Ian 2023

"Am urmărit cazul pentru că a debutat spectaculos la finalul de an, deci în sărbători, și inițial am gândit că el e menit să acopere ceva. Dar după cum văd, din punct de vedere penal, totul este o improvizație.

E foarte greu, infracțiunea de viol am înțeles că a exclus-o și judecătorul, a cerut probe suplimentare, pentru că ceea ce era depus la dosar nu convingea pe nimeni că ar fi fost vorba de un viol.

Iar această infracțiune de trafic de persoane, sigur, foarte sensibilă pentru Statele Unite, care monitorizează traficul de persoane, e destul de improvizată, de însăilată.

Părerea mea este că autoritățile de la București au executat pur și simplu un ordin. Este cred că o operațiune. Important este însă să aflăm, de fapt, care era activitatea de bază a fraților Tate în România.

Pentru că în niciun caz cele 100 de milioane nu pot proveni din acest video chat. N-am văzut să fie o sechestrare de persoane, o constrângere a lor de a participa la astfel de activități.

Mai degrabă sunt niște personaje care au o anumită influență, mai ales în Statele Unite și în Marea Britanie, care sunt contra formulelor neo-marxiste, au tot felul de idei radicale.

Sigur, poți să fii sau nu de acord cu ele, dar pare că cineva a dat un ordin ca fraţii Tate să dispară din capacitatea lor de influență publică, mai ales Andrew, pentru că el este cel mai vocal şi are o anume influență asupra unui număr semnificativ din public.

Deci mai degrabă cred că e o răfuială de servici, o chestiune care nu ne aparține nouă, ci altora, dar s-a executat la București prin proxi, precum povestea cu Qatarul", a explicat Norica Nicolai, în emisiunea Descoperiți de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole