Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Fost ofiţer SRI, dezvăluiri exclusive despre cum funcţiona gruparea Coldea-Dumbravă. Modul în care generalii îşi "racolau" clienţii

Fost ofiţer SRI, dezvăluiri exclusive despre cum funcţiona gruparea Coldea-Dumbravă. Modul în care generalii îşi "racolau" clienţii

Redacția Antena 3 CNN, Georgiana Murgilă
2 minute de citit Publicat la 18:45 31 Mai 2024 Modificat la 19:02 31 Mai 2024

Acesta povestește cum Dumitru Dumbravă urmărea toate ședințele de judecată din procesele care îl interesau şi de unde îşi racola "clienții". De altfel, potrivit fostului ofițer, în acest binom, Dumbravă era partea de influență asupra judecătorilor, în timp ce Florin Coldea avea partea de procurori. În acest mod ei reuşeau să facă bani de pe urma oamenilor cu probleme judiciare.

Reporter Antena 3 CNN: Aș vrea să vorbim puțin despre episodul Shanghai. Ca să ajungem la acest afacerist chinez, despre care se spune că i-ar fi făcut cunoștință lui Cătălin Hideg, denunțătorul din dosarul actual în care Florian Coldea este inculpat. Un cetăţean chinez care a fost expulzat din România, având în vedere că era considerat un pericol la siguranța națională.

Daniel Florea, fost ofiţer SRI: Păi, relațiile noastre cu partenerul chinez, că e partener, nu prea sunt nasoale. Eu știu de foarte multe excursii ale generalilor, pe când lucram. Mergeau la schimb de experiență în China și de acolo veneau și ne explicau inclusiv de la MAI, inclusiv de la SRI, că generalii chinezi sunt foarte deschiși la afaceri.

Nu știm dacă omul ăsta, Ion Alexandru, sub numele lui de român, nu este un spion al statului chinez. Şi pe baza protocoalelor sau relațiilor diplomatice, după ce a fost expulzat, a fost reprimit în interior, mai ales că în perioada aia Florian Coldea era la butoane, era la conducerea Serviciului Român de Informație.

Ori n-am citit nicăieri faptul că respectivul chinez ar fi câștigat în instanță împotriva deciziei de expulzare. Oricum, niciodată eu n-am auzit de o decizie de expulzare, mai ales că am lucrat atât la Ministerul de Interne cât și la SRI, pe antitero, de un străin care a fost expulzat să câștige în instanță după ce a plecat din țară. Adică ăsta este un caz unic și ridică o suspiciune pe care o considerăm cu toții rezonabilă.

Reporter Antena 3 CNN: Se spunea pe vremuri că Florian Coldea chiar avea un așa zis birou în Direcția Națională Anticorupție. Intra şi în DNA.

Daniel Florea, fost ofiţer SRI: Nu se spunea, e real. E real 100%. Pentru că eu când am depus denunțul la DNA, acum pot să vorbesc că au trecut foarte mulți ani, chiar 10 ani se întâmplă acum în 24 iunie. Pe baza acelui denunț m-au dat afară. Sunt singurul ofițer activ care a depus un denunț, care astăzi se dovedește că nu era aruncat, şi că eram eu nebun, doar așa de dragul de a depune un denunț. E drept că n-a făcut nimeni cercetare pe baza denunțului meu și s-a considerat de către Procurorul Militar Lupulescu, un apropiat al lui Coldea, că SRI-ul poate să facă singur propria anchetă. El ca procuror n-a făcut nicio anchetă.

Reporter Antena 3 CNN: Pe de altă parte, domnul Dumbravă mergea în instanțe.

Daniel Florea, fost ofiţer SRI: Judecătorii, probabil pentru a nu intra într-un conflict cu o putere nevăzută, ocultă, așa cum vedem că este Serviciul Român de Informații,  probabil unul din cele mai puternice sisteme represive din Europa de Est sau din Europa, nu își permiteau să fie în contradictoriu cu ceea ce emitea conducerea SRI-ului prin  Dumbravă.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole