Antena 3 CNN Actualitate Fost medic al echipei naţionale: „Vasile Turcu are şanse mici să-şi revină. Este nevoie de o minune”

Fost medic al echipei naţionale: „Vasile Turcu are şanse mici să-şi revină. Este nevoie de o minune”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:00 02 Mar 2017 Modificat la 09:00 02 Mar 2017

Fostul acţionar dinamovist Vasile Turcu (62 de ani) a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă, în cursul zilei de miercuri, după o tentativă de sinucidere ce a avut loc în locuinţa sa din Bucureşti

Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale, susţine că şansele ca Vasile Turcu să-şi revină sunt destul de mici: „Şansele sunt infime, sunt foarte mici pentru că odata afectaţi centri nervoşi, șansele sunt din ce în ce mai mici să îşi revină, chiar dacă se află la terapie intensiva, susţinut de aparatele vitale”.

„Întotdeauna trebuie să fii rezervat în această situaţie, pentru că numai miracolele sau minunile te mai pot salva. Probabil că a intrat într-un moment de instabilitate psihică, care l-a determinat să recurgă la acest gest. Nu, am vorbit ultima dată acum șase luni, opt luni, dar eu îl știu un om cumpătat, un om echilibrat”, a declarat Pompiliu Popescu la prosport.ro.

Starea omului de afaceri este în continuare gravă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole