Antena 3 CNN Actualitate Fost judecător CCR, veste proastă pentru pensionari. Pentru cât timp poate bloca PNL creșterea pensiilor cu 40%

Fost judecător CCR, veste proastă pentru pensionari. Pentru cât timp poate bloca PNL creșterea pensiilor cu 40%

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 21:51 23 Sep 2020 Modificat la 21:51 23 Sep 2020

"Pe moment, pentru un termen, știu eu, luni, câteva luni bune, poate să blocheze creșterea pensiilor. Pentru că orice demers cere timp și întârzie aplicarea legii. Noi trebuie să ne amintim că legea aceasta nici nu trebuia să vină acum. Legea aceasta a fost votată cu o majoritate liniștitoare, a fost bugetată, ceea ce este extrem de important și după aceea, la orice întrebare, s-a pierdut firul: 'vom aplica legea, vom aplica legea', dar nu s-a spus niciodată că nu sunt bani", a explicat judecătorul Petre Lăzăroiu.

Iar scenariul fostului judecător CCR este și mai negru în cazul în care PNL ar câștiga alegerile.

Președintele Klaus Iohnnis a lansat miercuri un nou atac la PSD, referindu-se la votul din Parlament pentru majorarea pensiilor ca fiind un act iresponsabil.

„Din păcate, unii competitor recurg la obișnuitele lor practici retrograde. Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunitățile stagnează în subdezvoltare. Ba, mai mult, aceeași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament încă pentru a promova tot felul de legi electoraliste și populiste știind foarte bine că sunt inexplicabile în această perioadă de criză sanitară majoră în care bugetul de stat este deja pus în mare presiune.

Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri imense. Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. România trebuie să progreseze, iar votul este cel mai important instrument pentru a impune o direcție nouă pozitivă”, a spus Klaus Iohannis.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole