Antena 3 CNN Actualitate Fost director din CNAIR, trimis în judecată pentru fapte de corupție. Ar fi ajutat pe un om de afaceri să câștige contracte și lucrări

Fost director din CNAIR, trimis în judecată pentru fapte de corupție. Ar fi ajutat pe un om de afaceri să câștige contracte și lucrări

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:33 14 Noi 2022 Modificat la 15:33 14 Noi 2022

Procurorii DNA Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Florea Dascălu, la data faptelor director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, bănuit de luare de mită, trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale) și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).

În rechizitoriu se arată că, în perioada 7 mai – 22 octombrie 2022, Dascălu ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb, pe de-o parte, să îndeplinească un act contrar atribuțiilor de serviciu și pe de altă parte să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității omului de afaceri respectiv: câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire. 

În același context, Dascălu ar fi pus la dispoziția aceluiași om de afaceri mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR. 

"Astfel, pentru demersurile descrise, inculpatul Dascălu Florea ar fi primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză", informează DNA. 

Imediat după ce a fost arestat, CNAIR a suspendat contractul de muncă al lui Florea Dascălu.

"Am toleranţă zero pentru orice faptă de corupţie, iar legea trebuie aplicată indiferent de funcţia şi de calitatea persoanelor vizate. Prezumţia de nevinovăţie trebuie, de asemenea, respectată, însă, în situaţii în care dovezile sunt evidente, voi lua toate măsurile ce se impun" declara directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole