Antena 3 CNN Life Sănătate Forumul Sănătății: Prevenția în prim-plan, moderat de Alessandra Stoicescu

Forumul Sănătății: Prevenția în prim-plan, moderat de Alessandra Stoicescu

1 minut de citit Publicat la 12:12 18 Iun 2019 Modificat la 12:12 18 Iun 2019

Intact Media Group organizează marți, începând cu ora 12:00, la Palatul Parlamentului, HEALTH FORUM – FOCUS ON PREVENTION: From preventive policies to preventive practice.

În sezonul de gripă 2018-2019, în România au decedat 199 de persoane. Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 10.05.2019 este 16 717, din care 64 de decese. 1 din 4 copii cu vârsta de 8 ani are probleme cu greutatea, iar unul din 10 copii cu vârsta de 8 ani este obez.

Conform Indexului Euro Health Consumer 2018 (EHCI), România are al doilea cel mai slab sistem de sănătate din Europa, în ceea ce privește  rezultatele tratamentelor și prevenția obținând cel mai mic punctaj. Românii  ajung la medic prea târziu, atunci când puține medicamente îi mai pot ajuta. Statisticile sunt îngrijorătoare pentru țara noastră, iar ele ne arată lipsa educației medicale și a programelor de prevenție.

Evenimentul va fi moderat de jurnalista Antena 3, Alessandra Stoicescu.

„Suntem în topurile negative în Europa, tocmai că diagnosticăm foarte târziu afecțiuni grave ce nu mai pot fi tratate, deși ele au tratament. Aici este o bubă. Vreau să educăm împreună, nu să stârnesc o polemică. Va participa și Ministrul Sănătății, Sorina Pintea și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Vom sta de vorbă și cu medici și oameni din industria farma”, a precizat Alessandra Stoicescu.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole