Antena 3 CNN Life Al 11-lea Forum Global despre Nicotină (GFN): Produsele alternative fără ardere, un pas înainte către un viitor fără fum 

Al 11-lea Forum Global despre Nicotină (GFN): Produsele alternative fără ardere, un pas înainte către un viitor fără fum 

3 minute de citit Publicat la 10:00 20 Sep 2024 Modificat la 13:17 20 Sep 2024

A 11-a ediție a Forumului Global despre Nicotină (GFN), care a avut loc între 13 și 15 iunie 2024 la Varșovia, a reunit și anul acesta experți și factori de decizie din întreaga lume pentru a discuta despre rolul crucial al produselor cu nicotină care nu ard, mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului în reducerea efectelor negative cauzate de fumat.

De la înființarea sa, GFN a fost o platformă pentru examinarea și promovarea progreselor tehnologice rapide, prin care li se oferă consumatorilor alternative mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului. Conferința din acest an nu doar că a continuat această direcţie, ci a extins discuția pentru a include și implicațiile economice pe care le au produsele care conțin nicotină și nu au combustie, și care reprezintă o alternativă mai bună la continuarea fumatului.

Dezvoltarea acestora a fost marcată de progrese tehnologice semnificative. Aceste produse includ alternativele orale precum pliculețele cu nicotină și noile forme de snus și produsele cu tutun încălzit. Fiecare dintre aceste inovații reprezintă un pas înainte în reducerea efectelor negative provocate de fumat pentru fumătorii care întâmpină dificultăți în a renunța la acest obicei folosind metode tradiționale de renunțare.

Una dintre temele centrale ale GFN24 a reprezentat-o discuția despre beneficiile pentru sănătatea individuală și publică ale produselor din tutun mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului. Se știe că fumatul clasic produce niveluri ridicate de substanțe chimice nocive, care sunt principala cauză a bolilor legate de fumat. În schimb, noile produse, care nu implică arderea tutunului, reduc semnificativ nivelurile acestor substanțe chimice nocive. Acest lucru le face o alternativă mai puțin nocivă pentru persoanele care, altfel, ar continua să fumeze.

În țările unde produsele cu nicotină sunt disponibile, au existat scăderi notabile ale prevalenței fumatului. De exemplu, în Japonia, introducerea produselor din tutun încălzit a dus la o reducere de 24,5% a consumului de țigări. Similar, utilizarea pe scară largă a snus-ului în Suedia a contribuit la o prevalență a fumatului de doar 5,6%, una dintre cele mai scăzute din lume. Aceste exemple subliniază beneficiile potențiale pentru sănătatea publică pe care accesul la produsele cu nicotină, mai puțin nocive, îl poate avea pentru fumători.

Profesorul Dr. Andrzej Fal, șeful Departamentului de alergii, boli pulmonare și boli interne de la Institutul Național de Medicină din Varșovia, a declarat, în cadrul conferinței: "Nu-mi amintesc, în istoria lui homo sapiens, nicio cultură care să nu fi fumat și să nu fi consumat alcool. Nu sunt foarte sigur că putem înceta să facem asta, așa că reducerea riscurilor este o sintagmă care ne va însoți pentru totdeauna". În plus, "costurile directe ale fumatului includ cheltuielile cu asistența medicală. Dar există și costurile indirecte, cum ar impactul asupra forței de muncă pentru că persoanele care se îmbolnăvesc din cauza fumatului nu mai pot lucra", a mai precizat acesta.

Dincolo de implicațiile asupra sănătății, GFN24 și-a extins sfera de acoperire pentru a lua în considerare impactul economic al produselor cu nicotină. Astfel s-au căutat răspunsuri la întrebări precum:
- Care sunt costurile financiare și sociale asociate cu interzicerea alternativelor mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului?
- Pot fi cuantificate economiile pe care sistemul de sănătate le-ar face din momentul în care crește disponibilitatea produselor mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului?
- Cum influențează scăderea veniturilor din taxele pe tutun sau veniturile statale din tutun reglementarea produselor cu nicotină?

Sunt întrebări care evidențiază interacțiunea complexă dintre sănătatea publică, economie și reglementare în domeniul produselor cu nicotină. Cea mai bună abordare pentru a minimiza riscurile este să le eliminăm complet. Totuși, când acest lucru nu este fezabil, reducerea riscurilor prin alternative mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului este crucială. Produsele cu tutun încălzit, de exemplu, oferă o opțiune mai bună pentru fumători, comparativ cu continuarea fumatului, deoarece reduc semnificativ expunerea la substanțele chimice nocive. Deși nu sunt lipsite de riscuri, acestea reprezintă o îmbunătățire substanțială a rezultatelor şi în cazul sănătății publice.

"Trebuie să recunoaștem și să ne bazăm pe realitatea că mai bine de o sută de milioane de oameni din întreaga lume au luat deja decizia de a folosi alternative cu nicotină fără combustie în eforturile lor personale dedicate pentru a evita moartea dureroasă și timpurie cauzată de fumat", a declarat și Cliff Douglas, președinte și director executiv al Global Action to End Smoking.

Viziunea unui viitor fără fum se bazează, în mare măsură, pe disponibilitatea și acceptarea informațiilor fiabile, susținute științific. Evenimentele precum GFN sunt esențiale pentru a crea un mediu în care oamenii de știință, factorii de decizie politică, producătorii și distribuitorii pot împărtăși cunoștințe și pot colabora. Este esențial ca publicul să primească informații precise despre riscurile relative ale diferitelor produse cu nicotină și beneficiile trecerii la alternative mai puțin dăunătoare la continuarea fumatului.

Material susținut de Philip Morris Romania

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole